luni, 24 octombrie 2011

Modificari Cod Fiscal si Cod Procedura Fiscala

Aceasta este o sinteza a principalelor modificari aduse Codului Fiscal si Codului de Procedura fiscala

       A. Reducerea poverii administrative pentru contribuabili prin simplificarea sistemului declarativ:
1. Acordarea dreptului de depunere trimestrială a Declaraţiei 112 (Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate) pentru micii contribuabili faţă de actuala reglementare care prevede obligaţia depunerii lunare a acestei declaraţii pentru toţi contribuabilii.
- condiţiile care trebuie îndeplinite de contribuabili pentru a beneficia de această facilitate sunt:
                        - asociaţiile, fundaţiile şi microîntreprinderile trebuie să fi avut în anul anterior un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
                        - societăţile comerciale trebuie să fi avut în anul anterior un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv şi venituri totale anuale mai mici de 100.000 euro;
- de această prevedere urmează să beneficieze cca. 237.000 angajatori la nivel naţional, persoane fizice şi juridice, reprezentând 54,7% din totalul celor care depun Declaraţia 112.

      
˝25. Articolul 58 se modifică şi va avea următorul cuprins:
       „Termenul de plată a impozitului
Art. 58 - (1) Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, calculat şi reţinut la data efectuării plăţii acestor venituri, se virează până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, de către următorii plătitori de venituri din salarii şi venituri asimilate salariilor:
a) asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice, cu excepţia instituţiilor publice, care în anul anterior au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
b) persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
c) persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
d) persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, precum şi persoanele fizice care exercită profesii libere şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă.
Numărul mediu de salariaţi şi veniturile totale se stabilesc potrivit prevederilor art. 29619 alin. (13) şi (14).”˝
       ˝ 91. După alineatul (1) al articolului 29619 se introduc opt noi alineate, alin. (11) - (18), cu următorul cuprins:
„(1¹) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzuţi la art. 58 alin. (2) în calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului, depun trimestrial Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate aferentă fiecărei luni a trimestrului, până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare trimestrului.
(12) Depunerea trimestrială a declaraţiei prevăzută la alin.(1) constă în completarea şi depunerea a câte unei declaraţii pentru fiecare lună din trimestru.
(13) Numărul mediu de salariaţi se calculează ca medie aritmetică a numărului de salariaţi din declaraţiile prevăzute la alin. (1) depuse pentru fiecare lună din anul anterior.
(14) Pentru persoanele şi entităţile prevăzute la alin. (1¹), venitul total se stabileşte pe baza informaţiilor din situaţiile financiare ale anului anterior.
(15) Persoanele şi entităţile prevăzute la alin. (1¹), pot opta pentru depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate în condiţiile alin. (1), dacă depun declaraţia privind opţiunea până la data de 31 ianuarie inclusiv.
(16) Persoanele şi entităţile prevăzute la alin. (1¹) care au optat pentru depunerea declaraţiei în condiţiile alin. (1), pot trece la regimul de declarare prevăzut la alin. (11) începând cu luna ianuarie a anului pentru care s-a depus opţiunea.
(17) Persoanele şi entităţile prevăzute la alin. (1¹), cu excepţia persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi persoanelor fizice care exercită profesii libere, precum şi asocierilor fără personalitate juridică constituite între persoane fizice care, potrivit legii, folosesc personal angajat, care se înfiinţează în cursul anului, aplică regimul trimestrial de declarare începând cu anul înfiinţării dacă, odată cu declaraţia de înregistrare fiscală, declară că, în cursul anului, estimează un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv şi, după caz, urmează să realizeze un venit total de până la 100.000 euro.
(18) Ori de câte ori în cursul trimestrului, încetează calitatea de asigurat a unei persoane, plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzuţi la art. 58 alin. (2) în calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului, depun declaraţia prevăzută la alin. (1) până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare celei în care a intervenit încetarea calităţii de asigurat. În acest caz, declaraţia/declaraţiile aferente perioadei rămase din trimestru, se depun până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare trimestrului. În cazul în care încetarea calităţii de asigurat are loc în luna a doua a trimestrului, se vor depune atât declaraţia pentru prima lună a trimestrului, cât şi cea pentru luna a doua, urmând ca după încheierea trimestrului, să se depună numai declaraţia pentru luna a treia.”˝
       ˝ Art.II – (1) Prevederile art. I se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2012, cu următoarele excepţii:
(…)
(5) Persoanele şi entităţile prevăzute la art. 29619 alin. (1¹), pot opta pentru depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate în condiţiile art. 29619 alin. (1), dacă depun declaraţia privind opţiunea până la data de 25 septembrie 2011 inclusiv.
(..)˝˝
         2. Eliminarea obligaţiilor de completare şi de depunere a fişelor fiscale de către plătitorii de venituri din salarii începând cu veniturile anului 2012
       ˝ 26. Articolul 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:
       „Obligaţii declarative ale plătitorilor de venituri din salarii 
       Art. 59. - (1) Plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului, au obligaţia să completeze şi să depună declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, în termenul prevăzut la art.93 alin.(2).
(2) Plătitorul de venituri este obligat să  elibereze contribuabilului, la cererea  acestuia, un document care să cuprindă cel puţin informaţii privind: datele de identificare ale contribuabilului, venitul realizat în cursul anului, deducerile personale acordate, impozitul calculat şi reţinut. Documentul eliberat contribuabilului, la cererea acestuia nu reprezintă un formular tipizat.”˝
       ˝33După alineatul (7) al articolului 94 se introduc patru noi alineate, alin. (8) - (11) cu următorul cuprins:
(…)
(10) Fişele fiscale care cuprind informaţii referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii aferente anului 2011, vor fi depuse până în ultima zi a lunii februarie a anului 2012.
Dispoziţiile art. 59 şi art. 93 alin. (2) se aplică începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2012 pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor.
(..)˝˝
       3. Generalizarea datei de 25 a lunii ca dată limită de depunere a declaraţiilor şi realizarea plăţilor de către contribuabili pentru principalele situaţii prevăzute de Codul fiscal (Exemple – depunerea Declaraţiei 112, depunerea Declaraţiei privind impozitul pe profit, depunerea Declaraţiilor privind impozitul pe venit 200 şi 201, depunerea Declaraţiei recapitulative 390.
       ˝ 91. După alineatul (1) al articolului 29619 se introduc opt noi alineate, alin. (11) - (18), cu următorul cuprins:
„(1¹) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzuţi la art. 58 alin. (2) în calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului, depun trimestrial Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate aferentă fiecărei luni a trimestrului, până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare trimestrului.
(....)˝˝
       ˝ 15.Articolul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins:
       Depunerea declaraţiei de impozit pe profit
Art.35. – (1) Contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit până la data de 25 martie inclusiv a anului următor, cu excepţia contribuabililor prevăzuţi la art. 34 alin.(5) lit.a) şi b), alin. (14) şi alin.(15) care depun declaraţia anuală de impozit pe profit până la termenele prevăzute în cadrul acestor alineate.
(2) Contribuabilii prevăzuţi la art.13 lit.c) şi e) au obligaţia de a depune  şi declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor.”˝
       ˝ 28. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 83 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, determinate în sistem real, au obligaţia de a depune o declaraţie privind venitul realizat la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Declaraţia privind venitul realizat se completează pentru fiecare sursă şi categorie de venit. Pentru veniturile realizate într-o formă de asociere, venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuită din asociere.
.............................................................................
(2) Declaraţia privind venitul realizat se completează şi se depune la organul fiscal competent pentru fiecare an fiscal până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a câştigului net anual/pierderii nete anuale, generat/generată de:
a) transferuri de titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise;
b) operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.”˝
       ˝30. Alineatul (3) al articolului 90 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Contribuabilii care obţin venituri din străinătate conform alin.(1) au obligaţia să le declare, potrivit declaraţiei specifice, până la data de 25 mai a anului următor celui de realizare a venitului.”˝
       ˝ 41. Partea introductivă a alineatului (1) al articolului 1564 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau art. 1531 trebuie să întocmească şi să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice, o declaraţie recapitulativă în care menţionează:”
       4. Simplificarea impozitării activităţii de taximetrie prin reglementarea posibilităţii de opţiune a stabilirii venitului net anual pe bază de norme de venit,începând cu 2012.
       ˝ 33. După alineatul (7) al articolului 94 se introduc patru noi alineate, alin. (8) - (11) cu următorul cuprins:
„(8) Contribuabilii care desfăşoară activitate de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi şi obţin venituri din activităţi independente pentru care venitul net a fost determinat în sistem real în anul 2011, în conformitate cu prevederile art.69 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, au dreptul să opteze începând cu anul 2012 pentru determinarea venitului net anual pe bază de norme de venit.
(9) Opţiunea se exercită prin completarea declaraţiei de venit estimat cu informaţii privind stabilirea venitului net anual pe baza normelor de venit şi depunerea  la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfăşurat activitate în anul 2011.
(…).”˝
       5. Introducerea posibilităţii de opţiune a sistemului de declarare şi plată a impozitului pe profit începând cu data de 1 ianuarie 2013, pentru contribuabilii, alţii decât cei exceptaţi de lege (ex: societăţile bancare), între:
- sistemul de declarare şi plată trimestrială a impozitului pe baza profitului efectiv realizat;
- sistemul de plată anuală a impozitului pe profit cu efectuarea de plăţi anticipate trimestriale, în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent
       ˝ 14.Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
       „Declararea şi plata impozitului pe profit
Art.34. - (1) Declararea şi plata impozitului pe profit, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol, se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor I - III. Definitivarea şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează până la termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit prevăzut la art. 35.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2013, contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la  alin.(4) şi alin.(5), pot opta pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, prevăzut la art. 35.
(....)˝   Măsura vizată este prezentată la alin. (2) al art. 34.
       B. Măsuri de sprijinire a contribuabililor aflaţi în dificultate financiară
  1. Reglementarea unui regim juridic special al penalităţilor de întârziere aferente creanţelor fiscale principale eşalonate la plată. Conform acestui regim, pe perioada de eşalonare a obligaţiilor fiscale principale şi a eventualelor dobânzi aferente acestora, penalităţile urmează a fi amânate la plată în vederea anulării dacă eşalonarea la plată se finalizează conform graficelor de plată stabilite de administraţia fiscală. În acest regim se include şi un procent de 50% din majorările de întârziere corespunzător componentei de penalitate din conţinutul majorării de întârziere.
       ˝ 16. După articolul 17 se introduce un nou articol, art. 171, cu următorul cuprins:
       „ARTICOLUL 171
       Amânarea la plată a penalităţilor de întârziere
(1) Pe perioada eşalonării la plată, penalităţile de întârziere, aferente obligaţiilor fiscale eşalonate, se amână la plată prin decizie care se comunică contribuabilului odată cu decizia de eşalonare la plată.
(2) Garanţiile prevăzute la art. 9 alin. (9) - (11) trebuie să acopere şi penalităţile de întârziere, precum şi majorările de întârziere amânate la plată.
(3) În situaţia în care eşalonarea la plată se finalizează în condiţiile art. 10 alin. (4), penalităţile de întârziere, precum şi majorările de întârziere amânate la plată se anulează prin decizie care se comunică contribuabilului odată cu decizia de finalizare a eşalonării la plată.
(4) Pierderea valabilităţii eşalonării la plată atrage pierderea valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a majorărilor de întârziere. În acest caz, odată cu decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată se comunică contribuabilului şi decizia de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a majorărilor de întârziere.
(5) În situaţia în care eşalonarea la plată îşi pierde valabilitatea în condiţiile art. 13, garanţiile se execută şi în contul penalităţilor de întârziere şi majorărilor de întârziere amânate la plată.”˝
       ˝ Art. IX – (...)
(4) Prevederile art. VIII pct. 16 se aplică şi eşalonărilor la plată existente în curs la data intrării în vigoare a art. VIII, precum şi unui procent de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale eşalonate. În acest caz, organul fiscal, în termen de cel mult 15 zile de la data primului termen din graficul de eşalonare, reface graficul de eşalonare pe care îl comunică contribuabilului. Până la data refacerii graficului de eşalonare, ratele datorate sunt cele din graficul de eşalonare existent.
(...)˝˝
       1.Încurajarea plăţii voluntare a obligaţiilor fiscale restante (la 31.08.2012) prin:
- anularea penalităţilor de întârziere aferente acestora cu condiţia plăţii voluntare a principalului şi dobânzilor până la 31.12.2011;
- reducerea cu 50% a penalităţilor în cazul plăţii principalului şi dobânzii aferente până la 30.06.2012; 
- măsura se aplică şi pentru un procent de 50% din majorările de întârziere corespunzător componentei de penalitate din conţinutul majorării de întârziere
       ˝ Art. XI - (1) Pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011 penalităţile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel: 
a) penalităţile de întârziere se anulează dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;
b) penalităţile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.
(2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii şi stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiţia se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1), se desfiinţează, total sau parţial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat sau nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale, stinse potrivit alin.(1).
(4) Prevederile alin.(1) - (3) se aplică în mod corespunzător şi pentru un procent de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale stinse prin plată sau compensare.˝˝
       1.Modificarea ordinii de stingere a obligaţiilor fiscale în sensul stingerii cu prioritate a tuturor obligaţiilor principale în ordinea vechimii acestora şi apoi a accesoriilor în ordinea vechimii acestora, pentru a se evita acumularea de noi accesorii în sarcina contribuabilului.
       51. Alineatul (23) al articolului 114 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“(23) În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea, în cadrul fiecărui buget sau fond, se face în următoarea ordine:
a) pentru toate impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă;
b) pentru toate celelalte obligaţii fiscale principale;
c) pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor prevăzute le lit. a) şi b).

       ˝“52. La articolul 115 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
“b) toate obligaţiile fiscale principale în ordinea vechimii şi apoi obligaţiile fiscale accesorii în ordinea vechimii. În cazul stingerii creanţelor fiscale prin dare în plată, se aplică prevederile art. 175 alin. (41);”˝
  1. Eliminarea obligaţiei de a colecta TVA la expirarea unei perioade de un an, de la data începerii lucrărilor sau de la ultima decontare, urmând ca TVA-ul să fie colectat la întocmirea şi acceptarea situaţiilor de lucrări, pentru serviciile care determină decontări sau plăţi succesive, cum sunt lucrările de construcţii montaj.
        ˝39. Alineatul (7) al articolului 1341 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(7) Prestările de servicii care determină decontări sau plăţi succesive, cum sunt serviciile de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertiză şi alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situaţii de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcţie de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari.”˝
  1.  Reglementarea posibilităţii organului fiscal de a înscrie în certificatul de atestare fiscală şi creanţele certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul le are de încasat de la entităţile care realizează achiziţiile publice
       “49. După alineatul (4) al articolului 112 se introduce un nou alineat, alin. (41), cu următorul cuprins:
“(41) Organul fiscal emitent poate înscrie în certificatul de atestare fiscală sumele certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul solicitant le are de încasat de la autorităţi contractante definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006. Înscrierea se face în baza unui document eliberat de autoritatea contractantă prin care se certifică că sumele sunt certe, lichide şi exigibile.”˝
       C. Alte reglementări care asigură transparenţa şi predictibilitatea
       1. Menţinerea pentru anul 2012, a sistemului actual de impozitare a clădirilor şi mijloacelor de transport eliminat începând cu această dată prin art. II din Legea nr. 88/2011 privind aprobarea OUG nr. 59/2010.

       ˝ Art. VI –Începând cu data de 1 ianuarie 2012 se abrogă:
  1. art. II din Legea nr.88/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2010 pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.411 din 10 iunie 2011˝˝
            Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare
       "Art. 252.  Majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce deţin mai multe clădiri
(1) Persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat după cum urmează:
a) cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
b) cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
c) cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu."
       "Art. 263
(2) În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cm^3 sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

Nr. crt.
Mijloace de transport cu tracţiune mecanică

lei/200 cm3 sau fracţiune din aceasta
1.
Motorete, scutere, motociclete şi autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cm3 inclusiv
8
2.
Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1601 cm3 şi 2000 cm3 inclusiv
18
3.
Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2001 cm3 şi 2600 cm3 inclusiv
72
4.
Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2601 cm3 şi 3000 cm3 inclusiv
144
5.
Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cm3
290
6.
Autobuze, autocare, microbuze
24
7.
Alte vehicule cu tracţiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 12 tone, inclusiv
30
8.
Tractoare înmatriculate
18


















       

2. Descurajarea neînregistrării în patrimoniu a valorii reale a clădirilor persoanelor juridice prin introducerea unei cote a impozitului pe clădiri cuprinse între 10% şi 20% din valoarea nereevaluată a acestora, în cazul clădirilor care nu au fost reevaluate  în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă şi a unei cote între 30% şi 40% în cazul clădirilor care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă.
       78Alineatul (6) al articolului 253 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(6) În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabileşte de consiliul local/Consiliul General al Municipiului Bucureşti între:
a) 10% şi 20% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă;
b) 30% şi 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă.”˝
       3. Descurajarea neutilizării clădirilor cu destinaţie turistică prin stabilirea unei cote minime a impozitului pe clădiri de 5% pentru clădirile ce nu funcţionează în cursul unui an calendaristic.
        „80. După alineatul (8) al articolului 253 se introduc două noi alineate, alin. (9) şi  (10), cu următorul cuprins:
(9) Cota de impozit pentru clădirile cu destinaţie turistică ce nu funcţionează în cursul unui an calendaristic este de minimum 5% din valoarea de inventar a clădirii, stabilită prin hotărâre a consiliului local.
(10) Sunt exceptate de la prevederile alin. (9) structurile care au autorizaţie de construire în perioada de valabilitate dacă au început lucrările în termen de cel mult 3 luni de la data emiterii autorizaţiei de construire.”˝
       4. Menţinerea în sfera de impozitare şi a acelor imobile care nu au fost înscrise de proprietarii lor în cartea funciară având la bază principiul prevalenţei economicului asupra juridicului în impozitare. 
       81. După alineatul (6) al articolului 254 se introduce un nou alineat, alin. (61), cu următorul cuprins:
„(61) Declararea clădirilor pentru stabilirea impozitului aferent nu este condiţionată de înregistrarea acestor imobile la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară.”˝
       5. Clarificarea datei de la care se datorează impozitul pentru clădirile executate în baza unei autorizaţii de construire.
       83. După alineatul (7) al articolului 254 se introduc două noi alineate, alin. (8) şi (9), cu următorul cuprins:
„(8) Atât în cazul persoanelor fizice, cât şi în cazul persoanelor juridice, pentru clădirile construite potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările ulterioare, data dobândirii clădirii se consideră după cum urmează:
a) pentru clădirile executate integral înainte de expirarea termenului prevăzut în autorizaţia de construire, data întocmirii procesului-verbal de recepţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la data terminării efective a lucrărilor;
b) pentru clădirile executate integral la termenul prevăzut în autorizaţia de construire, data din aceasta, cu obligativitatea întocmirii procesului-verbal de recepţie în termenul prevăzut de lege;
c) pentru clădirile ale căror lucrări de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, în condiţiile legii, la data expirării acestui termen şi numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş. Procesul-verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în raport de care se stabileşte impozitul pe clădiri.
(9) Declararea clădirilor în vederea impunerii şi înscrierea acestora în evidenţele autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă o obligaţie legală a contribuabililor care deţin în proprietate aceste imobile, chiar dacă ele au fost executate fără autorizaţie de construire.”
       6. Stabilirea unei cote unice de 1% pentru taxa hotelieră, indiferent de categoria de cazare.
       86. Alineatul (2) al articolului 279 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Pentru şederea într-o unitate de cazare, consiliul local instituie o taxă hotelieră în cotă de 1% din valoarea totală a cazării/tariful de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, care se încasează de persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, o dată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate.””
       7. Reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri şi pe terenurile aferente imobilelor utilizate pentru prestarea de servicii turistice (situate pe litoralul Mării Negre) pe o durată de minimum 6 luni în cursul unui an calendaristic. 
       „88. Alineatul (2) al articolului 285 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenurile acestora se reduc cu 50% pentru acele imobile situate pe litoralul Mării Negre deţinute de persoane juridice şi care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice pe o durată de minimum 6 luni în cursul unui an calendaristic.””
       8. Acordarea competenţei consiliilor locale de hotărî scutiri de la plata impozitului pentru clădirile reabilitate termic şi arhitectural.
       89. După alineatul (6) al articolului 286 se introduc două noi alineate, alin. (8) şi (9), cu următorul cuprins: 
„(8) Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri sau o reducere a acestuia pe o perioadă de minimum 7 ani, cu începere de la data de întâi ianuarie a anului fiscal următor finalizării lucrărilor de reabilitare, pentru proprietarii apartamentelor din blocurile de locuinţe şi ai imobilelor care au executat lucrări de intervenţie pe cheltuială proprie, pe baza procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit în condiţiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul energetic în certificatul de performanţă energetică, sau, după caz, în raportul de audit energetic, astfel cum este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011.
(9) Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri/taxei pe clădiri pe o perioadă de 5 ani consecutivi, cu începere de la data de întâi ianuarie a anului fiscal următor în care a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, pentru  proprietarii care execută lucrări în condiţiile Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor.”
       9. Clarificarea regimul juridic al procedurii de reverificare a unor perioade fiscale verificate, în sensul declanşării reverificării numai după comunicarea unei decizii de reverificare care poate fi contestată la structura specializată în soluţionarea contestaţiilor.
       ˝43. După articolul 105 se introduce un nou articol, art. 1051, cu următorul cuprins:
       “ARTICOLUL 1051
       Reguli privind reverificarea
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 105 alin. (3), conducătorul inspecţiei fiscale poate decide reverificarea unei anumite perioade.
(2) Prin reverificare se înţelege inspecţia fiscală efectuată urmare apariţiei unor date  suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor care influenţează rezultatele acestora.
(3) Prin date suplimentare se înţelege informaţii, documente sau alte înscrisuri obţinute ca urmare a unor controale încrucişate, inopinate sau comunicate organului fiscal de către organele de urmărire penală sau alte autorităţi publice, sau obţinute în orice mod de organele de inspecţie, de natură să modifice rezultatele inspecţiei fiscale anterioare
(4) La începerea acţiunii de reverificare, organul de inspecţie fiscală este obligat să  comunice contribuabilului decizia de reverificare care poate fi contestată în condiţiile prezentului cod. Dispoziţiile referitoare la conţinutul şi comunicarea avizului de inspecţie sunt aplicabile în mod corespunzător şi deciziei de reverificare.”˝
       ˝83. Alineatul (1) al articolului 209 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“(1) Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de măsuri, precum si împotriva deciziei de reverificare, se soluţionează de către:
a) structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 3 milioane lei, precum si pentru contestaţiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare cu excepţia celor emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscala;
b) structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, competentă conform art.        36 alin. (3) pentru administrarea contribuabililor nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, pentru contestaţiile formulate de aceştia, ce au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 3 milioane lei, precum si pentru contestaţiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare cu excepţia celor emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscala;
c) Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare, pentru contestaţiile formulate de marii contribuabili, precum şi cele formulate împotriva actelor enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală, indiferent de cuantum.”˝
       10. Îmbunătăţirea relaţiei contribuabil – administraţie fiscală prin reglementarea obligaţiei organului fiscal de a include în raportul de inspecţie fiscală atât punctul de vedere al contribuabilului cu privire la constatările inspecţiei fiscale cât şi opinia sa, argumentată în drept şi în fapt, faţă de acest punct de vedere.
       ˝44. Alineatele (2) şi  (4) ale articolului 107, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(.....)
(4) Contribuabilul are dreptul să prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatările inspecţiei fiscale în termen de 3 zile lucrătoare de la data încheierii inspecţiei fiscale. ”˝
        ˝˝46. Articolul 109 se modifică şi va avea următorul cuprins:
       “ARTICOLUL 109
       Raportul privind rezultatul inspecţiei fiscale
(1) Rezultatul inspecţiei fiscale se consemnează în scris într-un raport de inspecţie fiscală în care se prezintă constatările inspecţiei fiscale din punct de vedere faptic şi legal.
(2) Raportul de inspecţie fiscală se întocmeşte la finalizarea inspecţiei fiscale şi cuprinde toate constatările în legătură cu perioadele şi obligaţiile fiscale verificate. În cazul în care contribuabilul şi-a exercitat dreptul prevăzut la art. 107 alin. (4), raportul de inspecţie fiscală cuprinde şi opinia organului de inspecţie fiscală, motivată în drept şi în fapt, cu privire la acest punct de vedere.
(3) Raportul de inspecţie fiscală stă la baza emiterii:
a) deciziei de impunere, pentru diferenţe de obligaţii fiscale aferente perioadelor verificate;
b) deciziei de nemodificare a bazei de impunere, dacă nu se constată diferenţe de obligaţii fiscale.
(4) Deciziile prevăzute la alin. (3)  se comunică în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii inspecţiei fiscale.”˝
             D. Întărirea disciplinei fiscale şi combaterea evaziunii fiscale
            
       1. Se precizează momentul naşterii obligaţiei de plată a accizelor în cazul expirării autorizaţiei de funcţionare a antrepozitului fiscal. 
       ˝44. După alineatul (9) al articolul 2067 se introduce un nou alineat, alin. (10), cu următorul cuprins:
„(10) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, se consideră eliberare pentru consum atunci când produsul accizabil este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care autorizaţia a expirat şi nu a fost emisă o nouă autorizaţie.”˝
       2. S-au definit ca produs accizabil din categoria ţigaretelor şi produsele care nu conţin deloc tutun şi nu sunt utilizate în scopuri medicale. 
       ˝45. La articolul 20615 alineatul (2), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„d) orice produs care conţine total sau parţial alte substanţe decât tutunul, dar care respectă criteriile prevăzute la lit. a), b) sau c).”
       46, După alineatul (5) al articolului 20615 se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:
„(51) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (2) lit. d) şi alin. (4) lit. c), produsele care nu conţin tutun şi care sunt utilizate exclusiv în scopuri medicale nu sunt tratate ca tutun prelucrat, potrivit prevederilor din normele metodologice.”˝
       3. Reglementarea accizării la nivelul motorinei a unor produse petroliere prezentate în documentele de provenienţă ca păcură dar care se utilizează efectiv drept carburant auto (nivel accize păcură 15 euro/tonă, nivel accize motorină 358 euro/tonă). 
        ˝47. După alineatul (4) al articolului 20616 se introduce un nou alineat, alin. (41), cu următorul cuprins:
„(41) Produsele energetice prevăzute la alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora, dacă sunt destinate a fi utilizate, puse în vânzare ori utilizate drept combustibil pentru motor, cu excepţia celor utilizate drept combustibil pentru navigaţie, sunt supuse unei accize la nivelul motorinei.”˝
       4. S-au restricţionat condiţiile de autorizare a antrepozitelor fiscale, în sensul că nu se vor mai autoriza cele care  intenţionează să procesează, conform documentelor de autorizare, materii prime cu un nivel mare al accizelor în vederea obţinerii unor produse finite cu un nivel al accizelor mult inferior (Ex: prelucrează motorină şi reziduri petroliere în vederea obţinerii de păcură).
        ˝52. La articolul 20623 alineatul (1), după litera g) se introduc două noi litere, lit. h) şi i), cu următorul cuprins:
„h) nivelul accizelor pentru produsul finit nu poate fi mai mic decât media ponderată a nivelurilor accizelor materiilor prime potrivit prevederilor din normele metodologice;
i) persoana juridică nu se află în procedura falimentului sau de lichidare.”˝
       5. S-a eliminat posibilitatea ca un operator economic cu produse accizabile care a încălcat legea şi are autorizaţia de antrepozit fiscal suspendată, revocată sau anulată să funcţioneze ca urmare a simplei depuneri a contestaţiei împotriva deciziei de  suspendare, revocare sau anulare.
        ˝58. Alineatul (8) al articolului 20628 se modifică şi va avea următorul cuprins:
˝(8) Contestarea deciziei de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluţionării contestaţiei în procedură administrativă.”˝
       6. S-a introdus obligativitatea aplicării marcajelor şi pentru băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, având în vedere nivelul mare al accizelor  pentru aceste produse (100 euro/hl de produs).
        ˝69. La articolul 20661 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse intermediare şi alcool etilic, cu excepţiile prevăzute prin normele metodologice;”˝
       7. Se interzice comercializarea la preţuri mai mici decât costurile ocazionate de producerea, importul sau desfacerea produselor accizabile, la care se adaugă acciza şi taxa pe valoarea adăugată. 
        ˝74. După alineatul (12) al articolului 20669 se introduce un nou alineat, alin. (13), cu următorul cuprins:
„(13) Este interzisă practicarea, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege, de către producători, importatori, operatori economici care realizează achiziţii intracomunitare sau de către persoane care comercializează, sub orice formă, de preţuri de vânzare mai mici decât costurile ocazionate de producerea, importul sau desfacerea produselor accizabile vândute, la care se adaugă acciza şi taxa pe valoarea adăugată.”˝
       8. S-au preluat în Codul fiscal sancţiunile contravenţionale la regimul produselor accizabile prevăzute în Codul de procedură fiscală. Cu această ocazie acestea au fost actualizate şi s-au introdus şi noi contravenţii. 
        76La titlul VII „Accize şi alte taxe speciale” după capitolul V se introduce un nou capitol, capitolul VI „Contravenţii şi sancţiuni” cuprinzând articolele 2213 - 2215, cu următorul cuprins: ANEXA NR.1
       ANEXA NR. 1
       „CAPITOLUL VI
       Contravenţii şi sancţiuni 
       Art. 2213 (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:
a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a situaţiilor de raportare reglementate în prezentul titlu;
b) neanunţarea autorităţii competente în termenul legal, potrivit prezentului titlu, despre modificările aduse datelor iniţiale avute în vedere la eliberarea autorizaţiei;
c) schimbarea destinaţiei produselor accizabile deplasate în regim suspensiv de accize cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege; 
d) refuzul operatorilor economici de a prelua şi de a distruge cantităţile confiscate de tutun prelucrat, în condiţiile prevăzute în prezentul titlu;
e) nerestituirea în vederea distrugerii a marcajelor neutilizate în termenul prevăzut în prezentul titlu, unităţii specializate pentru tipărirea acestora;
f) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 20626 alin. (1) lit. f) şi i).
(2) Următoarele fapte constituie contravenţii:
a) deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu prezentul titlu;
b) deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 2961 alin. (1) lit. l) de la titlul IX1;
c) practicarea, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege, de către producători, importatori, operatori economici care realizează achiziţii intracomunitare sau de către persoane care comercializează, sub orice formă, de preţuri de vânzare mai mici decât costurile ocazionate de producerea, importul sau desfacerea produselor accizabile vândute, la care se adaugă acciza şi taxa pe valoarea adăugată, dacă fapta nu a fost săvârşită astfel încât să constituie infracţiune;
d) neînscrierea distinctă în facturi şi în avize de însoţire, a valorii accizelor sau a impozitului la ţiţeiul din producţia internă, în cazurile prevăzute în prezentul titlu;
e) neutilizarea documentelor fiscale prevăzute în prezentul titlu;
f) neefectuarea, prin unităţi bancare, a decontărilor între operatorii economici plătitori de accize şi operatorii economici cumpărători de produse accizabile, ca persoane juridice ce desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, cu excepţiile prevăzute în prezentul titlu;
g) amplasarea mijloacelor de măsurare a producţiei şi a concentraţiei alcoolice pentru alcool etilic şi distilate, în alte locuri decât cele prevăzute expres în prezentul titlu;
h) nesesizarea autorităţii competente în cazul deteriorării sigiliilor aplicate de către aceasta;
i) transportul de produse accizabile în regim suspensiv de accize care nu este acoperit de documentul administrativ electronic sau, după caz, de un alt document utilizat pentru acest regim prevăzut în prezentul titlu ori cu nerespectarea procedurii în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie;
j) primirea produselor accizabile în regim suspensiv de accize cu nerespectarea cerinţelor prevăzute în prezentul titlu;
k) comercializarea în vrac şi utilizarea ca materie primă pentru fabricarea băuturilor alcoolice, a alcoolului etilic cu concentraţia alcoolică sub 96,00% în volum;
l) fabricarea de alcool sanitar de către alte persoane decât antrepozitării autorizaţi pentru producţie de alcool etilic;
m) denaturarea alcoolului etilic şi a altor produse alcoolice cu nerespectarea condiţiilor şi procedurilor prevăzute în prezentul titlu;
n) comercializarea în vrac, pe piaţa naţională, a alcoolului sanitar;
o) circulaţia şi comercializarea în vrac a alcoolului etilic rafinat şi a distilatelor în alte scopuri decât cele expres prevăzute în prezentul titlu;
p) nerespectarea procedurii privind sigilarea şi desigilarea instalaţiilor de fabricaţie alcool şi distilate prevăzută în prezentul titlu;
q) vânzarea ţigaretelor, de către orice persoană, la un preţ ce depăşeşte preţul de vânzare cu amănuntul declarat;
r) vânzarea, de către orice persoană, a ţigaretelor pentru care nu s-au stabilit şi declarat preţuri de vânzare cu amănuntul;
s) desfăşurarea activităţilor de distribuţie şi comercializare angro a băuturilor alcoolice şi tutun prelucrat cu nerespectarea obligaţiilor şi condiţiilor prevăzute în prezentul titlu;
ş) desfăşurarea activităţilor de comercializare în sistem angro şi/sau en detail a produselor energetice – benzine, motorine, petrol lampant şi gaz petrolier lichefiat – cu nerespectarea obligaţiilor prevăzute în acest sens în prezentul titlu;
t) comercializarea, prin pompele staţiilor de distribuţie, a altor produse energetice decât cele din categoria gazelor petroliere lichefiate, benzinelor şi motorinelor, petrolului lampant precum şi a biocombustibililor, care corespund standardelor naţionale de calitate;
ţ) valorificarea produselor accizabile într-un antrepozit fiscal pentru care autorizaţia a fost revocată sau anulată, fără notificarea autorităţii competente cu privire la virarea accizelor la bugetul de stat;
u) vânzarea cu amănuntul din antrepozitul fiscal a produselor accizabile, cu excepţiile prevăzute de lege;
v) achiziţionarea produselor accizabile de la persoane care desfăşoară activităţi de distribuţie şi comercializare angro a băuturilor alcoolice şi tutun prelucrat, respectiv comercializare în sistem angro a produselor energetice – benzine, motorine, petrol lampant şi gaz petrolier lichefiat – şi care nu respectă condiţiile sau obligaţiile prevăzute la art. 20669 alin. (2) şi (4) din prezentul titlu, după caz;
w) deţinerea în scopuri comerciale, cu neîndeplinirea cerinţelor prevăzute în prezentul titlu, a produselor accizabile care au fost deja eliberate pentru consum într-un alt stat membru. 
(3) Contravenţiile prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei precum şi cu:
a) confiscarea produselor, iar în situaţia când acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la lit. a), b), c), e), i), j), k), l), m), n), o), r), s), ş), t), ţ), u) şi w);
b) confiscarea cisternelor, recipientelor şi mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile, în cazul prevăzut la lit. i);
c) suspendarea activităţii de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de 1 – 3 luni, în cazul comercianţilor în sistem angro şi/sau en detail, pentru situaţiile prevăzute la lit. b), s), ş) şi t);
d) oprirea activităţii de producţie a produselor accizabile prin sigilarea instalaţiei, în cazul producătorilor, pentru situaţiile prevăzute la lit. h), n), o) şi p);
(4) Autoritatea competentă poate suspenda, la propunerea organului de control, autorizaţia de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat sau importator autorizat, după caz, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. g), h), m), n), o) şi p).
(5) Autoritatea competentă poate revoca, la propunerea organului de control, autorizaţia de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat sau importator autorizat, după caz, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi f), precum şi la alin. (2) lit. u).
       Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor 
       Art. 2214 - (1) Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit art. 2213 se fac de organele competente din cadrul Ministerului Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate, cu excepţia sancţiunilor privind suspendarea sau revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat sau importator autorizat, care se dispune de autoritatea competentă, la propunerea organului de control.
(2)Sancţiunile contravenţionale prevăzute la 2213 se aplică, după caz, persoanelor fizice sau persoanelor juridice. În cazul asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică, sancţiunile se aplică reprezentanţilor acestora.
(3) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului – verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 2213, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
       Dispoziţii aplicabile
       Art. 2215 - Contravenţiilor prevăzute la art. 2213 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.”

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu