vineri, 28 octombrie 2011

Declararea contribuabililor inactivi/reactivaţi şi evidenţa acestora

In Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754/26.10.2011, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 3.347/2011 pentru aprobarea unor proceduri de aplicare a art. 78 indice 1 alin. (1) lit. a) din Codul de Procedură Fiscală (CPF), precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

În articolul de mai jos, prezentăm în sinteză

Proceduri

Prin acest ordin au fost aprobate procedurile:

- privind declararea contribuabililor inactivi potrivit art. 78 indice 1 alin. (1) lit. a) din CPF;

- de reactivare a contribuabililor declaraţi inactivi potrivit art. 78 indice 1 alin. (1) lit. a) din CPF;

- de îndreptare a erorilor materiale;

- de scoatere din evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi a contribuabililor radiaţi.


Formularistică

Ordinul stabileşte modelul şi conţinutul formularelor:

- Decizie de declarare în inactivitate, cod M.F.P. 14.13.26.90;

- Decizie de reactivare, cod M.F.P. 14.13.26.91;

- Decizie de anulare a deciziei de declarare în inactivitate, cod M.F.P. 14.13.26.92;

- Decizie de respingere a cererii de reactivare/îndreptare a erorii materiale, cod M.F.P. 14.13.26.93;

- Notificare privind îndeplinirea condiţiilor pentru declararea ca inactiv potrivit prevederilor art. 78 indice 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cod M.F.P. 14.13.07.99/1;

- Notificare privind neconcordanţe între documentele furnizate şi evidenţa fiscală, cod M.F.P. 14.13.07.99/2.

Organizarea registrului contribuabililor inactivi/reactivaţi

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 au fost aduse modificări şi completări Codului de Procedură Fiscală, în sensul înfiinţări Registrului contribuabililor inactivi/reactivaţi. Astfel, Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi se organizează la nivelul ANAF, este public şi se afişează pe websiteul instituţiei, la adresa www.anaf.ro, secţiunea Informaţii publice.

Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi cuprinde următoarele elemente:

- datele de identificare a contribuabilului;

- situaţia curentă a contribuabilului, respectiv: date privind declararea inactivităţii fiscale, date privind reactivarea, date privind încetarea activităţii/radierea contribuabilului;

- situaţia anterioară a contribuabilului (istoricul), cu date referitoare la perioadele anterioare de inactivitate.

În cazul contribuabililor care au sedii secundare, în evidenţă se înscriu şi sediile secundare înregistrate fiscal.

Alte precizări

Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi se actualizează în termen de 3 zile de la data comunicării fiecărei decizii de declarare în inactivitate, reactivare sau anulare a deciziei de declarare în inactivitate.

Registrul se actualizează cu contribuabilii radiaţi, înscriind pentru fiecare contribuabil data radierii/încetării activităţii.

Contribuabilii radiaţi se menţin în evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care au fost radiaţi.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu