vineri, 17 mai 2013

Luni, 27 mai, termen limită pentru redirecţionarea a 2% din impozitul pe salarii sau venit

Luni, 27 mai a.c., este ultima zi pentru depunerea formularelor 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ” şi 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România” pentru opţiunea de virare a sumei de 2% din impozitul anual pe veniturile din: salarii, activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole; câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise; câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen către entităţile nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţile de cult.

Obţinerea formularelor

Opţiunea de virare a sumei de până la 2%, se face către o singură entitate nonprofit sau unitate de cult.

Formularele 200 şi 230 se pot obţine direct de la sediul unităţilor fiscale sau pot fi descărcate de pe website-urile:

- ANAF, de la adresa www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili/ Toate formularele, cu explicaţii/ Formularele fiscale ordonate după număr, din prima pagină meniul superior;

- DGFP Vâlcea, www.finantevalcea.ro, secţiunea Utile/ Formulare fiscale/ Formularele fiscale ordonate după număr, din prima pagină meniul lateral stânga.

Depunerea formularelor

Referitor la depunerea formularelor, precizăm că potrivit prevederilor art. 17 coroborate cu cele ale art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilul este subiect al raportului juridic fiscal, care, îşi poate îndeplini obligaţiile fiscale şi printr-un împuternicit, desemnat potrivit legii. Împuternicitul este obligat să depună la organul fiscal actul de împuternicire, în original sau în copie legalizată.

Formularele 200 şi 230 se pot depune la ghişeul unităţii fiscale în a cărei rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Formularele 230 şi 200 se pot depune şi on-line. Pentru descărcarea şi completarea on-line a formularelor, contribuabilii vor accesa website-ul ANAF, la adresa www.anaf.ro, secţiunea Declaraţii electronice/ Descărcare declaraţii.

Transmiterea on-line se va face de la adresa www.e-guvernare.ro, dacă contribuabilul dispune de un certificat digital calificat. Deţinătorii de certificate digitale calificate pot transmite formularele şi pentru alţi contribuabili, prin înregistrarea ca împuterniciţi fiscali urmând procedura de înregistrare a documentaţiei şi a formularului 150 la organul fiscal.

Atenţie! Formularele 200 şi 230 nu se mai pot depune după data de 27 mai 2013.



Sursa:www.finantevalcea.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu